---

Auzi vocile vecinilor tai certandu-se in apartamentul de langa tine. E deja ora 2 dupa-amiaza dar refuzi sa deschizi ochii si sa te ridici din pat.  Starea asta de letargie iti ofera exact ceea ce ai nevoie, liniste, un vag sentiment de securittate, uitare, nepasare, infinit. Daca nu ti-ar fi foame, te-ai culca la loc.

Intr-un final, enevat de vecinii care devin din ce in ce mai galagiosi, deschizi ochii. Te uiti in jur, aceeasi camera trista, aceiasi 4 pereti intre care ai ales sa-ti ispasesti pedeapsa. Aceleasi draperii care impiedica lumina sa intre in camera precum zidurile unei inchisori. Nu, nimic nu s-a schimbat in orele cat ai dormit. Si e vremea s-o iei de la capat.  Te ridici intr-un final din barlogul tau si te asezi la birou. Cauti printre muntii de gunoaie pachetul de tigari. Il gasesti sub tastatura.  Scoti din el ultima tigara si ti-o aprinzi cu mana tremuranda. Durerea e prea mare, e atat de mare incat nu stii daca mai e doar  durere sufleteasca, si daca nu cumva s-a metamorfozat in durere fizica. Nu stii ce te doare, dar stii ca doare si de ce te doare. Strangi insa din dinti, ti-ai facut-o cu mana ta fraiere.

Tragi nesatios din tigara si cu mana stanga bajbai pe birou dupa cana de cafea de aseara. O gasesti dar e goala. Ti-e prea lehamite sa te duci sa-ti pui alta. Inchizi ochii si tragi inca un fum lung. Ai impresia ca timpul se lateste in jurul tau, ba chiar ai senzatia tampita ca se opreste. Insa creierul nu te lasa sa-ti fie bine, in mijlocul reveriei iti apare imaginea ei in minte. Deschizi ochii mari si injuri. Stingi tigara si te hotarasti sa-i pui capat. Gata, e de ajuns. Deschizi al doilea sertar al biroului si scoti de acolo un pistol.  Il armezi tremurand, tragi siguranta, il pui la tampla, pui degetul pe tragaci, inchizi ochii…ea e tot acolo, tatuata pe creierul tau, iti faci curaj si…….

Deschizi ochii. Ciudat, nu te asteptai sa fie asa. Esti tot in camera ta. Aceiasi 4 pereti, acelasi pat langa tine, acelasi birou in fata, aceeasi fereastra acoperita de draperii, acelasi scaun pe care stai dar…. toate sunt albe, totul e de-un alb stralucitor in jurul tau, numai TU, tu esti singura pata de culoare din toata camera. Alb, pur, trist, infinit. Te ridici si te invarti incet prin camera. Totul in jurul tau pare mort.  Ciudat, nu trebuia sa fie asa. De ce alb?

Te indrepti spre usa, pui mana pe cleanta, o apesi incet si te opresti. Sper ca dincolo sa fie ceea ce caut, iti zici si deschizi cu curaj usa. Dar stupoare, nu e nimic afara, doar alb. Un infinit de alb. Faci cativa pasi, dar parca nu te-ai miscat din loc. Ce dracu? NU ASA TREBUIA SA FIE. Te intorci catre camera ta dar usa pe care ai intrat, sau oare ai iesit, nu mai e acolo. In jurul tau e doar alb. Nimic mai mult. Un alb zdrobitor, ce te orbeste. Inchizi ochii de durere, dar iti apare din nou ea. NU, mai bine orbesc, dar ochii nu-i mai inchid. Uite unde m-a adus.

Mai faci trei pasi in fata, dar nu ajuta la nimic. Esti mereu in centrul unui ocean de alb. Centrul murdar, colorat. Tu nu esti pur, tu nu esti alb, pe tine te apasa inca greselile lumesti, tu nu ai voie. DOAMNE, DE CE?! Tot ce-am vrut a fost sa nu mai simt, liniste, pace, calm, vroiam ca totul sa se opreasca, vroiam ca durerea sa se opreasca. Auzi un raset de undeva de sus din marea imaculata. Suflet prost, iti spune o voce, asta ai cerut, asta ai primit. Totul s-a oprit, totul e mort, e liniste, e pace, durerea nu mai exista. Bine dar, zici tu, eu vroiam ca EU sa fiu linistit, EU sa am pace, EU sa fiu calm, EU sa nu mai simt, pe MINE sa nu ma mai doara. Auzi din nou acelasi raset.  Stiu, dar lucrurile nu merg asa iti spune vocea.  TU te-ai pus in situatia asta, TU ti-ai dorit asta, e vina TA ce ce intampla acum cu TINE.  Bun venit in iadul tau, mai spune vocea razand: TU,  CONSTIINTA TA si GRESELILE TALE. Auzi din nou rasul acela indepartandu-se.

Rabufnesti: “Heeey, nu pleca, unde te duci, cum scap de aici?! Raspundeeeeeeeeeeeeee-mi. Vino INAPOI!!! Te rog, vino inapoi. Trebuie sa ma ajuti, TREBUIE SA VII INAPOI…… TE IMPLOR VINO INAPOI!!!” Niciun zgmot in jurul tau, doar alb.  Atunci realizezi:

Dumnezeule,  sunt singur!

1. 

   Milo

   May 6, 2009 at 22:50  Milo(Quote)

   my pall , your’re sick indeed. Recunosc ca am citit cu gura cascata asteptand sa vad unde o sa ajungi si ce era cu albul ala , dar dude , esti sick.

   Aplauze

   [Reply]