[SPB Povestea] Prieteniile

Continuam meta-ciclul SPB Povestea. Istoria unui forum, a unei comunitati, a unor oameni. De la CEO al unei companii new-media pana la elevi de gimnaziu. Pana una alta forumul e sus, dar istoria s-a scris. Daca nu vine cineva sa-l reinventeze o sa ramana istorie.

Dar hai sa vorbim despre prieteni. E ciudat sa numesti prieten o persoana care fizic e langa tine cateva zile in cazuri bune si cateva ore in majoritatea cazurilor pe an. Conventional prietenul iti este aproape mai mult sentimental decat fizic. E relatia care transcede fizicul la nivel de comunicare. Dar baza ramane comunicarea. E greu sa ai un prieten care nu te poate tine in brate cand plangi sau caruia nu-i vezi zambetul atunci cand e fericit pentru tine sau cu tine.

Internetul cu toate partile lui negative a adus oamenii mai aproape. Acum pot foarte usor sa numesc prieten un om din Iasi, sau o tipa din Zalau. Ma rezum la persoane din tara si la exemple concrete. Pot sa fiu mandru si fericit cand ma uit la pozele cu Andrea, absolventa a unei facultati din Timisoara. Pot sa ii destainui cele mai adanci secrete ale fiintei mele lui Vlad, desi nu l-am mai vazut de mai bine de un an de zile cred. Pentru ca imi e prieten.

Ce au in comun, o tipa din zalau, 2 tipi din Galati, unul din Bucuresti, o frumusete de fata din Bucuresti si inca unul din Iasi? Un forum. O platforma de comunicare care a unit destinele unor oameni ce nu s-ar fi intalnit probabil niciodata daca nu exista forumul respectiv. Orice persoana de la masa vecina dintr-un bar sau care sare langa tine la un concert iti poate fi prieten. Numai sa aveti mediul propice.

Noi am fost norocosi, noi l-am avut. Forumul asta a legat prietenii pe care nici distanta si nici viata nu vor reusi sa le strice. Tocmai pentru ca nu avem ocazia sa ne plictisim unii de altii. Sau sa ne suparam unii pe altii. Pentru ca putinul timp pe care il petrec impreuna e folosit pentru o apropiere cat mai mare si pentru acapararea a cat mai multe informatii despre ce s-a intamplat cu fiecare de cand nu ne-am vazut. Pentru ca nu avem acea intimitate pe care o au prietenii apropiati si fizic. Pentru ca nu ne permitem luxul de a ne supara pe lucruri care nu conteaza foarte mult. Pentru ca orice intalnire aduce un zambet instant pe fetele noastre. Pentru ca de fiecare data cand ne intalnim pentru cateva zile sau ore nu existam decat noi si probleme noastre le uitam brusc. Pentru ca fiecare despartire doare mai rau decat o rana adevarata si lasa un gust amar ca nu avem destul timp cat ne-am dori.

Am intrat pe forumul ala din plictiseala si curiozitate. In primele zile nici nu speram sau ma gandeam ca o sa plec de pe el cu atatea amintiri si mai bogat cu atatia oameni pe care pot sa-i numesc prieteni sau pe care ma pot sprijini cand am nevoie sau pentru care sa sar fara sa ma gandesc de 2 ori ca sa-i ajut. Cu toate ca nu mereu am fost de acord cu fiecare din ei, cu toate ca pe unii i-am urat si poate inca-i mai urasc pentru ca cineva anume le oferea mai multa atentie decat consideram eu ca merita, cu toate astea imi sunt si mi-au fost dragi toti. Si nu regret niciun moment petrecut cu ei. Si poate mi-as da 1 an din viata sa pot sa mai petrec un weekend cu ei. Cu toate ca zic ca pe unii ii uram sau ii urasc, tot vreau sa-i mai vad odata, sa-i mai aud odata.

Cu totii sunt oameni destepti si fiecare in felul lui e unic si special. Fiecare are acel ceva pe care l-am descoperit in timp si care m-a facut sa rad, m-a uimit sau m-a facut sa fac o plecaciune umila in fata talentului sau mintii sale sclipitoare. Si bag mana in foc ca nu sunt singurul care gandeste asa.

Cu siguranta nu sunt singurul care uneori inainte de culcare ii multumeste lui Dumnezeu si celor din spatele platformei (Coca-Cola HBC Ro, Dorothea Ionescu Vanau si Iulian Comanescu) pentru ocazia ce le-a fost oferita. Cum am spus, oricine iti poate fi un potential prieten, doar sa ai mediul propice. Si ei ne-au oferit asta. Ne-au oferit mediul perfect pentru a ne cunoaste si a deveni prieteni. Si n-o sa va uitam niciodata.

N-o sa uit niciodata cat de frumos ningea cand am vazut pentru prima data cei mai frumosi ochi verzi de pe pamant. N-o sa uit niciodata cum am iesit jumatate pe geamul acceleratului Bucuresti – Brasov, in gara in Ploiesti si-am urlat: Rupiliiiiii Chishoariliiiiiiiiiiiiiiiiiiiii. N-o sa uit niciodata cand mergeam spre hotelul Sinaia si Vlad a urlat in gura mare: Brrrrrrr naaaaaaaaaaaaaaaaa! N-am sa uit nici cum am coborat sarind cate 3 scari odata pana la porta pensiunii Hedy tipand: Lavi Lavi Lavi Lavi Lavi Lavi Lavi Lavi Lavi Lavi. Nici cand l-am vazut prima data pe tipul ala inalt si cu parul lung, imbracat in bluza Shean John si sapca New Era intorsa care avea un ditai aparat foto in mana. Sau cand l-am vazut prima data pe marele sunburn care pe vremea aia era pt mine un fel de dinozaur sau Elder God al forumului, de mi-a venit cand am dat mana sa fac o plecaciune desi eu eram admin si el la vremea aia nici macar moderator.

Toti imi sunteti dragi si mi-e dor de voi. Astept cu nerabdare sa ne intalnim din nou. Desi nu pot sa pun degetul in calendar pe o data exacta si sa zic, atunci ma voi intalni cu ei stiu ca viata nu e asa de cruda sa ne tina departe prea mult timp.

Va iubesc dragilor.