Aime-moi moins mais aime-moi longtemps

Mereu am fost adeptul unei cai sau alteia. Nu mi-au placut niciodata si nici nu am considerat compromisurile sau calea de mijloc solutii la probleme sau la rezolvarea unor situatii cu care te confrunti in viata. Si pentru ca in general n-am trait in padure singur intr-o cabana ci intr-o societate si intr-una sau mai multe comunitati, compromisul a fost de multe ori calea pe care am ales-o. Nu, asta nu inseamna ca am fost de acord cu solutia respectiva, ci doar ca aveam eu sau altii mai mult de castigat prin alegerea respectiva.

Am ales calea de mijloc si-am ales sa merg pe drumul asta cand a venit vorba de relatii la distanta. Sunt intr-un fel de acord cu ele si pe de alta parte nu sunt. Pe de-o parte consider ca o relatie la distanta poate fi mult mai sincera, mai durabila si mai adevarata decat una normala (sa-i zicem asa deocamdata). Pe de alta parte insa poate fi mult mai dureroasa si iti poate fi mult mai usor sa creezi un mediu viabil bazat pe minciuna si inselarea increderii.

Sunt de acord cu relatiile la distanta pentru ca am fost implicat intr-una. Si-am fost implicat atat de adanc incat am facut lucruri la care astazi ma gandesc fie cu groaza fie cu mandrie. Sunt lucruri pe care regret ca le-am facut si altele pe care regret ca nu le-am facut. De altfel am prieteni care au avut si inca au o relatie la distanta fructuoasa in conditiile in care ii despart sute de km, motiv pentru care nu mi-am pierdut speranta in iubire si in umanitate in general multumita lor.

Nu sunt de acord insa cu relatiile la distanta care nu au niciun substrat si care exista de aparente. Sau doar ca sa spui ca esti implicat intr-o relatie cu cineva. Nu-mi plac oamenii care in public isi iubesc persoana de langa ei, si in intimitate ti-ar presta un sex oral, fara sa clipeasca sau fara sa se gandeasca la consecintele actiunilor pe care ar urma sa le intreprinda in contextul relatiilor la distanta pe care le au. Si daca se comporta astfel, incepi sa ai dubii mari in privinta caracterului pe care-l au si a valorilor morale dupa care se ghideaza in viata.

Viata insa are obiceiul sa-ti scuture din temelii convingerile si Biblia morala pe care fiecare o are in minte si dupa care se ghideaza de a lungul timpului. Si in cazul de fata, in contextul relatiilor la distanta in secolul in care acestea au toate sansele sa existe datorita progresului tehnologic, esti pus de viata in situatii in care nu esti pregatit sa fi pus, sau pe care nu esti pregatit in momentul de fata sa le tratezi intr-un anumit fel. Pe vremuri era simplu, o relatie la distanta era distrusa inca de la inceput pentru ca acei km sau imposibilitatea contactului fizic, chiar rupeau orice relatie indiferent cat de adanca si sincera era. Vorba aia cu ochii care nu se vad, se uita era cat se poate de adevarata. Acum ai VoIP, webcam, IM, telefonie mobila, SMS si tot arsenalul de gadget-uri si medii ca sa tii legatura cu cei departe.

Si in cazul asta tu ce faci? Ce faci in cazul in care o persoana pe care o placi mai mult decat ti-ar place tie sa recunosti, nu poate fi langa tine fizic. Si nici tu langa ea. Decat sa zicem, 2-3 saptamani pe an. Iti raman 49 de saptamani in care sa ai o relatie la telefon si pe internet. Misto, viata e super. Persoana respectiva merita sacrificiul asta, dar cat poti trai asa? Cat poti sa o lungesti asa in conditiile in care aparent relatia nu pare sa mearga spre una normala, din aia fizica. Din aia care nu merge pentru ca te vezi cu persoana iubita zilnic si ajungi sa te plictisesti de rutina, sau ajung sa te enerveze mai mult decat credeai tabieturile persoanei de langa tine?

Dupa 5 luni de zile am realizat ca in seara aia puteai sa te duci lejer acasa, ai preferat insa sa vii pana in gara sa ma vezi pe mine. Dragut.