Cartonul ala numit diploma….

N-am fost niciodata un fan infocat al educatiei.  Si poate asta mi se trage de la faptul ca pana in clasa a 7-a eu trebuia sa-mi fac toate temele si sa-mi invat lectiile pentru a doua zi la care eram ascultat dimineata de mamica mea. Sa ma fereasca sfantul si bunul Dumnezeu sa nu-mi fi facut temele sau sa nu fi invatat o lectie ca era rau pentru mine. Ce note luam era cam irelevant. Dezamagitor, pentru ca atat puteam, ca deh nu putem fi buni la toate sau sa avem toti 10 pe linie, dar irelevant. Eu trebuia sa fiu pregatit, ala era scopul.

Apoi din clasa a 7-a de cand a murit mama am luat-o pe o panta descendenta. Dobandind o oarecare libertate din partea tatalui meu mi-am permis cam multe. Asa am ajuns ca liceul sa fie pentru mine extracurricular mai degraba. Obisnuiam sa glumesc si sa zic ca fac liceul la FF. Apoi dupa un an de facultate m-am lasat pentru ca o dadusem in joburi si distractii mult mai interesante.

De vreo 2 saptamani impins de la spate de soru’-mea la modul ca efectiv ma ridica din pat sa-mi fac dosarul si sa ma inscriu, plus faptul ca cel mai bun prieten al meu imi e coleg de clasa, m-am intors la scoala. Aici am dat de un colectiv relativ bizar. Exceptand oamenii normali am gasit in acelasi colectiv atat analfabeti care nu sunt in stare sa scrie dupa dictare cuvinte ca mitocondrii, ribozomi, plasmalema, plastide, clorofila, citoplsma, etc nu sunt nici in stare sa-si citeasca propriile notite. Pe langa analfabeti si alte scursuri ale societatii pentru ca intre noi fie vorba scoala e postliceala nu vreo universitate am dat si peste niste doamne ce-ar puteam lejer sa-mi fie mame. In schimb imi sunt colege. Au copii care au la randul lor familie si tot tacamul si acum au timp pentru ele, pentru reorientare profesionala cu 5-10 ani inainte de varsta pensionarii.

Si brusc in timp ce eram cu un prieten sa-si faca transferul la alta forma de invatamant in cadrul aceleiasi facultati, m-a palit in fata goana asta neincetata a romanului de a face o facultate, un curs, o chestie, orice carton care sa-i asigure “specializarea” intr-un anumit domeniu. E o goana ca agonia unei muste fara cap. Ma aflam intr-un birou in care zeci de oameni completau cereri de transferare de la FR la ZI, la Spiru Haret. DA! Facultatea aia cu centre universitare in toata tara si europa, facultatea aia unde examenele se dau pe calculator, unde cursurile nu se tin si de unde niste oameni isi trag ceva venituri sanatoase. La inceput n-am inteles aversiunea Doamnei Andronescu pentru instituatia in sine. Dar in momentul ala am avut o epifanie.

Am realizat ca suntem o tara de semidocti, o tara de ingineri, o tara de licentiati de profesori sau de doctori in ceva. De la oameni de 40-50 de ani, la generatii intregi de liceeni, toti cautam un nenorocit de carton care sa certifice absolvirea unei forme de invatamant superior in vederea obtinerii unui venit cat mai mare. Nu conteaza nivelul de cunostiinte dobandite, e irelevant, aptitudinile tale ca persoana palesc in fata CARTONULUI. Sunt sclavii unui carton pe care scrie diploma.

Cata imi zicea ca suntem in mediul in care oricine poate fi orice. Si are dreptate. Facultatea nu mai presupune de mult calificarea intr-un anumit domeniu, ci a devenit o afacere. Sunt prea putine institutii si prea putine cadre didactice care sa impuna ca etalon nivelul de cunostiinte si nu de cati bani ii ofera “studentii”.

Dar poate sunt eu invidios ca n-am terminat o facultate nu?