Primul meu job e o carte, ce face parte din colectia Prima data aparuta la editura ART si coordonata de noul meu coleg Florin Dumitrescu. Pe langa el in carte isi mai descriu primele experienta profesionala inca 25 de autori printre care si oameni pe care fie ii apreciez, fie ii apreciez si mai mult pentru ca am avut ocazia sa invat de la ei cate ceva. Dintre cei 25 ii mentionez pe: Iulian Comanescu, Marius Cosmeanu, Zoltán András, Artan sau Gianina Corondan.

Abia astept sa o devorez in weekend dupa ce ma mut.

Ah apropo de asta. In weekend ma mut cu 2 room-mates. Asta din seria Firsts. Sper sa iasa bine.

Cu toate schimbarile de theme-uri si domenii si nume de fapt si de drept motivul pentru care au existat perioade atat de lungi de seceta erau din simplul fapt ca viata mea era monotona si intrase pe un fagas de munca, acasa, munca, acasa, munca, bere, acasa, bere, bere, acasa, acasa, munca, bere, bere, bere, acasa la altcineva. Si nu prea aveam ce sa scriu.

De vreo 3 saptamani sunt in Bucuresti. Oras nou, casa noua, job nou, oameni noi, drogati noi, boschetari noi,  RATB+METROREX+Bogdan = LOVE! Asa ca am despre ce sa scriu si despre ce sa militez sau sa ma plang, si mai ales am pe cine, de ce, si prin prisma blogului si unde sa injur in caz de necesitate.

Azi de exemplu asteptam zglobiu la Charles de Gaulle 131 sa merg spre Baneasa. Si cu tigara intr-o mana, sticla de cola in alta, castile in urechi, soarele in cap, boschetarul la spate si ochelarii de distanta in buzunar, in loc sa ma urc in 131 m-am urcat in 331. Ca un dăştept de la tara, cum mi-a zis o baba de aici din capitala, nu m-am uitat la nr. masinii daca e 131 am vazut 31 in coada, am uitat ca pe acolo trece si 331 si-am presupus automat ca ala e.

Problema e urmatoarea, majoritatea autobuzelor care trec pe la charles de gaulles inspre baneasa trec prin aceleasi prime doua statii: Arcul de Triumf si Muzeul Satului. Problema si mai mare e ca mergand zilnic cu RATB-ul 5 statii dus-intors, dupa primele 2 statii te fura peisajul. Ba esti atent la cioroiul de langa tine sa nu te pipaie pe la buzunare, ba te indragostesti ca mine ieri de o tipa super draguta si 5 statii balesti la ea, ba te uiti pe geam si te gandesti la nemurirea sufletui ca nu esti atent afara.

331 asta de felul lui, la Casa Presei Libere nu mai merge pe acelasi fagas normal ca 131, 335 si restul autobuzelor dragute. O ia la stanga pe Poligrafiei si se duce la mama dracu in Dămăroaia. Acum, de la sensul giratoriu de la Casa Presei Libere unde trebuia sa-mi dau seama ca nu m-am urcat bine cand n-a oprit unde trebuia sa opreasca si pana unde m-am prins eu n-au fost decat 2 statii. Mai exact m-am prins pe la Hotel Parc.

Si-am pierdut asa vreo jumatate de ora pretioasa mergand prin caldura de la ora 11 fie cu masina fie pe jos in conditiile magnifice de sauna pe care RATB-ul le pune la dispozitie pentru suma modica de 30 de lei cat costa abonamentul lunar pe o linie.

Bucuresti 1 – Bogdan 0

Luni ti-am vazut ultima data expresia trista de basset. Erai chiar mai trista decat de obicei. De 2 zile te strigam si nu vroiai sa-mi raspunzi. Si luni te-am strigat. Erai in tarcul in care te-am izolat de Ecko si te uitai prin mine. Ma uitam in ochii tai si cautam prietena cu care ma jucam de fiecare data cand aveam ocazia. Mai tarziu, te-ai bagat inapoi in cusca si dupa ceva ore ai murit acolo singurica. Mi-ar fi placut sa pot face ceva pentru tine, tuturor ne-ar fi placut asta. Mi-ar fi placut sa fie ca in filmele alea stupide in care ajungi cu cainele in ultimul moment la veterinar si acela il salveaza. Cand am ajuns noi cu tine erai moarta. Vocea doctorului care ne-a spus ca esti moarta a spart ceva si-n mine si-n Cata. Stateam la 2 pasi de masa pe care te intinsesem si ne uitam cu ochi rugatori la doctorul care nu-ti facea nimic si nu intelegeam de ce nu incearca sa te salveze. Nu concepteam ca tu sa fi murit, nu vroiam sa intelegem ca e prea tarziu.

Acum mi-e si greu sa intru in spate in curte. Mi se pare un loc strain in care acum traieste un caine care nu-mi trezeste niciun sentiment. Undeva in adancul sufletului astept ca de fiecare data cand ma apropii de usa sa te vad pe tine in iarba mirosind ceva, sau undeva intinsa pe alee cu urechile uriase limite de cimentul rece si cu picioarele in sus de parca ai face plaja. Tot sper sa-ti aud latratul gros sau maraitul satisfacut cand te mangaiam pe burtica. Astept sa sari pe usa, sa intrii pe furis in firma si sa te bagi sub birou la picioarele mele. Sa incerci sa ma musti cand incerc sa te scot afara si sa schelalai de parca te-as tortura atunci cand te ridic sa te scot cu forta afara.

Imi doresc enorm de mult sa sterg urmele de labute de pe fotolii si canapea ca sa nu-si dea seama Cata ca ai intrat in firma si deja nu-mi mai doresc sa vina caldura pentru ca n-are cine sa-mi mai disloce umarul la plimbarica pe bulevard. Ai plecat cu o demnitate pe care n-am vazut-o la oameni. Nu te-ai plans, n-ai dat niciun semn, n-ai zacut, n-ai cersit mila. Acum in locul tau e doar o curte imensa si pustie. La fel ai lasat si in sufletul nostru. Un loc imens si gol si sentimentul de vinovatie ca poate reuseam sa te ajutam daca eram mai atenti.

Astept sa ne bantui….ar fi un lucru foarte frumos sa te mai aud latrand….

Jalnicele statistici cu care nu ma mandresc deloc sunt 291 de articole si vreo 362 de comentarii aprobate. Cu ce ma mandresc este faptul ca nu am postat in dorul pulii. Doar de dragul de a o face, din plictiseala sau pentru ca ma vor cititorii. Asta nu e doar un blog e un adevarat site personal, o experienta spirituala pentru mine si cei apropiati mie. Nu ma adresez publicului larg, nici macar in momentul de fata, n-am nici macar 10 vizitatori pe zi cateodata, dar asta nu e un business. As putea foarte bine sa-l fac privat si sa pun lumea sa-si faca cont ca sa-l vada. Dar e bataie de cap, lumea uita parole and shit si e prea mult de lucru pentru nimic.

Ma bucur insa de faptul ca atat eu cat si ceilalti oameni mai mult sau mai putin implicati in articolele scrise de mine trec printr-un curcubeu de stari atunci cand le citesc. De la isterie, nervi si la dorinta de a ma distruge la 10 minute de la citirea postului pana la nostalgie si hohote de ras dupa cateva luni de la articol.

Pe langa asta niste multumiri celor care au facut si poate in viitor vor mai face blogul asta sa existe:

Mie in primul rand pentru talent, devotament si simtul umorului.

Gastii cartus in special intr-o ordine total aleatoare lui: Marian, Razvan, Roxana, Doriana, Denisa, Dan, Sandu, Fane pentru inspiratia de zi cu zi.

Lui Vlad Motolea pentru comentarii si posturile lui mai rare decat perioadele de zapada in Senegal.

Lui Vlad Olteanu pentru recenziile la filme.

Milenei pentru stropul de literatura intr-un ocean de ura, sarcasm si misoginism. A fost ca zaharul pentru diabetic. Pacat ca a murit.

Lui Marian(sunburn) si Laviniei (ce naspa suna, lu’ Lavi mai pe scurt) pentru ca erau, sunt si vor fi cei mai fideli cititori.

Andreei (daca il articulez este cu 2 e sau cu un e) pentru guest posturi.

Valentinei pentru briza de copilarie feminina cu care mi-a impodobit la un moment dat blogul mult prea masculin.

Lui Puck si tuturor prietenilor care m-au adaugat la blogroll.

Nu in ultimul rand lui toolz pentru ca mi-a hostat balaria de site mai bine de un an de zile.

Tuturor celor care au blogul la bookmarks si tuturor celor pe care i-am uitat si care au dat cel putin odata enter la adresa blogului meu in browser.

Peace, i’m back!

Partea faina de tot la prietenii mei din Galati si Cluj/Zalau, e ca nu trebuie sa vorbesc cu ei zilnic ca sa ma simt apropiat de ei. Acum ceva ani vorbeam zilnic si ne pierdeam noptile pe messenger in conferinte interminabile. Dar in ultimul an si ceva, nu prea am vorbit, adica mai deloc, adica vorbeam mai mult pe facebook decat pe messenger. Nici macar nu ne intrebam de sanatate sau altceva.

Lucrul de care am ramas placut surprins si care m-am uns pe suflet in feluri in care nu pot sa explic este faptul ca zilele trecute cand am reluat conversatii casual a fost ca si cand n-am fi vorbit vreo saptamana. N-au fost chestii din alea de genul heeeeeeeeeeeeeeeeeeeeei, ce mai faci, cum o mai duci, etc. Lucruri pe care le spui cand n-ai mai vorbit cu un prieten de foarte mult timp.

Totul e asa de natural si de placut cu ei incat iar imi pare rau ca nu ma pot clona sau imparti in 10 sa fie aproape de fiecare dintre ei pentru ca sunt persoane minunate si exact genul de persoane pe care trebuie sa vrei sa le ai aproape mereu.

Mi-e dor de voi…

Avem timp pentru toate.Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,avem timp sa citim si sa scriem,sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,sa invinovatim destinul si amanuntele,avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avemtimp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sasfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-ipierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timpsa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.Cand sa facem si asta, murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti faceeste sa fii o persoana iubita. Restul … depinde de ceilalti. Aminvatat ca oricat mi-ar pasa mie Altora s-ar putea sa nu le pese. Aminvatat ca dureaza ani sa castigi incredere si ca doar in cateva secundepoti sa o pierzi. Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINEai. Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minuteDupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva. Am invatat ca nu trebuie sate compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca Ci cu ceea ce poti tusa faci Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor Ciconteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taiaOrice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde S-arputea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timpDupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuieIndiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubescDar nu stiu s-o arateAm invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat Dar nuam dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si ladistanta Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata Am invatatca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu Nu inseamna ca nu teiubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti esteun prieten Oricum te va rani din cand in cand Iar tu trebuie sa-l iertipentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altiiCateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insutiAm invatat ca indiferent cat de mult suferi,Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influentapersonalitateaDar ca TU esti responsabil pentru ceea ce deviiAm invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubescSi nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul locSi nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucruSi pot vedea ceva total diferitAm invatat ca indiferent de consecinteCei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva oreDe catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de datCand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisulCa si vorbitulPoate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai multIti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seamaUnde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-tisustine parerile.
Am invatat sa iubescCa sa pot sa fiu iubit ……………………………….Octavian Paler (1926 – 2007)

Cand spun un deceniu, mi se pare atat de mult, dar uneori mi se pare ca ieri a fost langa mine, ca i-am auzit vocea, ca ii simt parfumul proaspat, ca o aud certandu-ma. Stiu sigur ca e mereu cu ochii pe mine si stiu sigur ca nu lasa pe nimeni sa-mi faca rau. Eu nu cred in noroc chior, sau in a scapa ca prin urechile acului dintr-o situatie. Nici in Dumnezeu nu mai cred de mult timp. Cred in Ea.

Cred ca e acolo sus si ma vegheaza si cand dorm. Cred ca e suparata cand fac prostii si ca o fac sa rada cand fac lucruri bune. As vrea sa cred ca e mandra de mine, dar intre noi fie vorba sunt mai mult decat convins ca nu are cum sa fie mandra de mine. Dar nu-i timpul pierdut. Stiu insa ca orice as face ea mereu ma va ajuta si ca mereu va fi luminita de la capatul tunelului.

Au trecut 10 ani si inca ma intreb de ce te-a luat Dumnezeu la El. Eu aveam mai multa nevoie de tine decat El. Mi-e dor de tine Mami…

Ah, era sa fiu, tema de halloween e back.