Auzi vocile vecinilor tai certandu-se in apartamentul de langa tine. E deja ora 2 dupa-amiaza dar refuzi sa deschizi ochii si sa te ridici din pat.  Starea asta de letargie iti ofera exact ceea ce ai nevoie, liniste, un vag sentiment de securittate, uitare, nepasare, infinit. Daca nu ti-ar fi foame, te-ai culca la loc.

Intr-un final, enevat de vecinii care devin din ce in ce mai galagiosi, deschizi ochii. Te uiti in jur, aceeasi camera trista, aceiasi 4 pereti intre care ai ales sa-ti ispasesti pedeapsa. Aceleasi draperii care impiedica lumina sa intre in camera precum zidurile unei inchisori. Nu, nimic nu s-a schimbat in orele cat ai dormit. Si e vremea s-o iei de la capat.  Te ridici intr-un final din barlogul tau si te asezi la birou. Cauti printre muntii de gunoaie pachetul de tigari. Il gasesti sub tastatura.  Scoti din el ultima tigara si ti-o aprinzi cu mana tremuranda. Durerea e prea mare, e atat de mare incat nu stii daca mai e doar  durere sufleteasca, si daca nu cumva s-a metamorfozat in durere fizica. Nu stii ce te doare, dar stii ca doare si de ce te doare. Strangi insa din dinti, ti-ai facut-o cu mana ta fraiere.

Tragi nesatios din tigara si cu mana stanga bajbai pe birou dupa cana de cafea de aseara. O gasesti dar e goala. Ti-e prea lehamite sa te duci sa-ti pui alta. Inchizi ochii si tragi inca un fum lung. Ai impresia ca timpul se lateste in jurul tau, ba chiar ai senzatia tampita ca se opreste. Insa creierul nu te lasa sa-ti fie bine, in mijlocul reveriei iti apare imaginea ei in minte. Deschizi ochii mari si injuri. Stingi tigara si te hotarasti sa-i pui capat. Gata, e de ajuns. Deschizi al doilea sertar al biroului si scoti de acolo un pistol.  Il armezi tremurand, tragi siguranta, il pui la tampla, pui degetul pe tragaci, inchizi ochii…ea e tot acolo, tatuata pe creierul tau, iti faci curaj si…….