Eu: Alo, Redactia Reader’s Digest?
RD: Da.
Eu: Luati pula!
RD: Ma scuzati, dar ce-am facut?
Eu: Stiti voi foarte bine. Nu ma face sa-ti zic si de raniti.
*sunet de telefon inchis in nas*

De vreun an incoace Andreea Marin si Banica mai ales, ma tot anunta ca am castigat. Si ca sunt unul dintre (adaug eu aici, cei 22 de milioane) de finalisti la MAAAAARELE CONCURS organizat de Reader’s Digest. Ok, hai sa ne intelegem pentru cei care inca n-au prins ideea. Primesc la cateva luni (asta ar cam fi a 3-a oara) un plic de cel putin 500 de grame de hartii de la Reader’s Digest, in care Andreea Marin ma anunta ca am ajuns in finala unui concurs cu super premii. In jumatate de kg de maculatura mi se prezinta in diferite culori, fonturi, feluri mecanica (destul de complicata) a concursului si ce trebuie sa fac ca sa castig. Pentru americani this is daily spam, pentru mine e gunoi, ca n-am avut rabdare sa citesc zecile de foi, pliante, cecuri in alb pe numele meu, si alte chestii flashy si complicate. Pentru ai mei…eh aici e problema.

Ai mei sunt simple working people. Au trait mare parte din viata lor pe vremea lu’ Ceasca. Sunt simpletons. N-au ajuns pe bancile facultatii din motive economice si nu-i duce capu’ foarte departe. Din motivul asta au devenit nitel reticenti si inapoiati cand vine vorba de evolutie, tehnologie, marketing, scams, chestii din astea complicate. Le e greu sa inteleaga ca e un scam imens, si ca trebuie sa cumpar cartea ca sa particip la promotia respectiva, carte care e over-priced si de fapt e un pliant nitel mai gros pe tema “cum sa ai succes in afaceri”. De parca daca as avea capital, mi-ar trebui vreo carte ca sa ma pricep la afaceri, dar ma rog. Si nu inteleg ei, parintii mei, termenul de spam, promovare agresiva, marketing extrem, chestii. Si ma tot fut la cap sa particip, ca uite eu sunt norocos ca am primit asa ceva.

Bullshit ma’ and pa’, nu sunt norocos. Ba din contra sunt unul dintre “fericitii” ghinionisti ale caror date personale se afla intr-o baza de date de gen, care este vanduta celor care se ocupa sau se vor ocupa pe viitor de astfel de campanii. Acum sunt curios la ce dracu m-am inscris, la ce promotie am participat, cum dumnezeu am reusit sa-mi dau datele personale cuiva incat sa ajung in baza respectiva de date. De obicei sunt destul de atent ba sa nu-mi dau datele oricui pe oriunde, mai ales pe net, unde la adress sau campuri de gen pun date aiurea, si mai ales cand completez vreun formular sunt atent sa citesc si ce scrie jos cu font infim mai mic legat de cum va folosi si proteja organizatorul datele mele. But it still happened.

Anyway, oamenii continua sa-mi trimita balaria respectiva. Si nu stiu pe ce principiu merg ei. Adica eu, daca as fi in posesia respectivei baze de date as updata-o ca sa fiu mai eficient. La modul, cumpar baza de date, trimit spamu’ la toata lumea. Vad cati imi raspund, le pun asterix ca pe ei tre sa pun baza. A doua oara, la fel, trimit la toata lumea, vad cine raspunde, fac un cross-check cu prima incercare. A treia oara, nu mai trimit spamu’ la aia care n-au raspuns de 2 ori. Sansele ca prostu’ sa se trezeasca a 3-a oara si sa pice la vrajeala sunt mici. Waste of money. Dar asa e cand ai prea multi bani de spalat. Nu mai gandesti eficient. A 4-a oara, cand fac promotie, iar verific, daca unii au trimis prima data raspuns, n-au castigat nimic si a doua si-a treia oara n-au mai trimis inapoi raspuns, pai a 4-a oara nu mai trimit ca e evident ca ori s-au prins de vrajeala ori au lasat-o balta. Si tot asa.

Bai, divizia marketing de la Reader’s Digest se aude la voi acolo in spate? Invatati de la tata. Sau dati-mi mie 1000 de euro pe luna si va vand eu balariile fara sa mai spamati ca idiotii oameni cu o multime de pliante si plicuri si tertipuri de genul : informatii confidentiale scris cu litere de-o schioapa pe plic. CA NU MERGE. Romanu’ nu e prost. Sau este, dar nu da 70 de lei pe-o carte, cand salariul mediu in tara e 600 ron. Boilor.

E valabil si pentru edituri, autori, cei care detin drepturile de autor, librarii, etc. IEFTINITI CARTILE!!! Scurt! Oferiti-le romanilor sansa la cultura. E 10 Ron cd-ul cu manele piratate la tarabe prin bazare si 20 sau mai ieftin dvd-ul/cd-ul cu filme piratate. Aveti vreo sansa cand in Diverta cartea e 50-70 RON?

Eu vreau sa citesc, jur ca vreau. Dar n-am bani sa-mi iau carti. E simplu, daca citesc 5-6 carti pe luna ajung la 250 de lei pe luna dati lejer pe carti. Si eu n-am banii astia de dat. Salut cu ocazia asta initiativele Adevarul Holding, Cotidianul si EVZ daca nu ma inshel, care dau carti si dvd-uri originale la preturi infime, impreuna cu ziarul. 7-10 lei pentru o carte din colectia Adevarul + ziarul e mai mult decat rezonabil. Deci sa nu-mi spuna cineva ca NU SE POATE. Pentru ca se poate.

Anyway ca am deviat. Am facut putin research pe net, si vrajeala asta merge de prin 2005 lejer. Deci de 4 ani Reader’s Digest spameaza. Si o fac prost, am vazut oameni care ziceau ca au primit 10 plicuri. Idiotilor, de 10 ori ati incercat? Common, la voi acolo nu face nimeni statistici? Mergeti pe noroc? Sau trebuie cumva sa va explicati cheltuielile si bugetele anuale umflate?

Partea cea mai proasta este ca, niciunde in plicul ala, sau poate n-am avut eu rabdarea sa citesc tot, nu scrie CUM sa ma radiez din baza lor de date. O adresa de mail, numar de fax, formular pe care sa-l pun la posta, nu stiu, ceva, O SOLUTIE. Sa inceteze sa-mi mai trimita balarii la care n-o sa pic niciodata in capcana. Si din motivul de mai sus, trimit o gramada de falusuri catre:

Doamna Editor Sef de la Reader’s Digest Romania

La cat mai multe p..i si sa dea Dumnezeu sa dati faliment sau sa muriti in bezna.

Si nu, nu ma intereseaza ca probabil, sau mai degraba din pacate, revista aia intra in categoria Quality print.

MUIE!

O sa va spun o poveste lunga, poate plictisitoare, dar e povestea mea si povestea lor.

La inceputul anului 2006 era doar un alt pusti de liceu care-si petrecea zilele si noptile in internet cafe-uri facand diverse prostii. Prin martie am intrat pe site-ul unor prieteni Stam Degeaba pe vremea aia era un forum. Un forum pe care eu, Milo si vreo 10 pusti din Severin ne pierdeam timpul.

Prin toamna, dupa Bac, admitere la facultate si o vara dementiala petrecuta pe stranduri, la Herculane si prin baruri si discoteci, cum zice Chirila “libertate frate, poate facultate si viata de noapte” am revenit la mai vechile obiceiuri cu internetul. Inca era vremea i-cafe-urilor, RDS-ul nu-si marise reteaua broadband, in oraselul nostru netul acasa era scump si prost. Dupa vara forumul nostru era pustiu, din fericire la sectiunea link-uri de pe Stam Degeaba am gasit un link catre ceva ce avea sa-mi schimbe viata din foarte multe puncte de vedere.Asa am ajuns in comunitatea spunepebune. Nu mai pun .ro pentru ca o sa ajung si la ceea ce ma roade si doare. Era pur si simplu o platforma de comunicare sponsorizata de Sprite (Coca-Cola HBC) si dezvoltata si administrata de Hambar 18 SRL. Am gasit acolo la vremea la care am intrat eu vreo cateva sute de tineri simpatici, destepti si amuzanti cu varste la vremea aia cuprinde intre 15 si 20 de ani. M-am inregistrat si m-am indragostit pe loc de locul ala. Puteam vorbi cu ei despre orice, de la muzica filme si chestii siropoase pana la chestii grele carti, filosofie, media, cultura, arta, etc.

Mi-a placut atat de mult incat mi-am setat niste target-uri. Primul a fost integrarea in comunitate. Lucru greu si usor de facut in acelasi timp. Greu pentru ca orice comunitate isi accepta noii membrii printr-un botez mai mult sau mai putin voit, trebuie sa te adaptezi stilului, sa fii original, sa fii tu dar sa te incadrezi intr-o anumita rama, altfel tabloul n-o sa fie foarte frumos. Dar daca aveai ceva materie cenusie, stiai sa faci o gluma si mai ales sa tii la o gluma fie ea si nesarata fara sa te superi sau sa o iei personal totul venea de la sine.

Am reusit lucrul asta si in prima saptamana am luat chiar si numarul de telefon de la fata care inca are in topul meu personal cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut in viata mea. Nici nu ma mir ca m-am indragostit de ea, dar ma rog asta e irelevant. Integrarea nu a fost asa de usoara, erau pe acolo si ceva persoane pe care trebuia sa le ajungi sa le fii pe plac, care nu ca nu erau sociabile la fel ca Andrea, dar pur si simplu aveau stilul lor de a privi lucrurile. Erau de altfel si persoanele pe care ti-era cel mai usor sa le urasti sau sa-ti fie cel putin antipatice, asta daca nu-ti dadeai silinta sa le cunosti si sa vezi persoana din spatele mastii. Dar n-o sa vorbesc in postul asta de rau de nimeni.

Absolut normal urmatorul meu target a fost sa-mi fac un nume in comunitate, daca mi se permite formularea. Si prin asta ma refer ca vroiam sa fiu moderator pe forumul respectiv. Asta era complicat pentru ca presupunea o anumita activitate, conduita, experienta si mai ales vechime pe forum. Dar am taiat-o pe scurtatura si aici si dupa o conversatie scurta cu adminul de atunci Masi, am reusit sa prasesc 2 sectiuni pe forum: Sport si Filme. Nici nu mai stiu cine era moderator cu mine la sport, dar stiu ca Adi(4play) era cu mine la filme.

Si de aici a inceput smecheria. Vreau sa va spun ca s-ar putea sa incurc anii si datele pentru ca lucrurile care s-au intamplat acum ani de zile mi se par ca si cum s-au intamplat ieri. Andrea abia intra la facultate in Timisoara, Vlad suferea dupa o domnisoara careia nu-i retin numele, Gilda, Sid, Lavi erau pusti, gasca din Galati era mai mica si Vlad si Marian desi ambii din Galati nu se vazusera niciodata, Venera nu plecase inca in Viena si amelia inca mai presta pe forum. Rar, dar o facea.

Ok, revenim la poveste, nu mai retin EXACT luna in care m-am inregistrat, sa fi fost august, septembrie, octombrie, chiar nu mai stiu, insa partea cea mai tare abia urmeaza. Sa ma ierte Dumnezeu dar am poftit, urmatorul target dupa ce am ajuns moderator a fost sa CASTIG. DA!!! Copilul din mine a vazut inauntrul magazinului cu jucarii prin vitrina si s-a uitat in sus la mama lui. Oh si mama i-a dat. Exact ceea ce si-a dorit. Prima promotie la care am participat, caci platforma asta de comunicare presupunea promotii din cand in cand cu premii ajungand de la excursii la Paris pana la o banala pereche de papuci, trecand prin lucruri trademark sprite ca: sarituri cu bunjee, cursuri de parasutism, tricouri gigant, etc. La promotia respectiva, care it happened to be on Christmas, fiecare isi spunea dorinta Mosului Sprite si poate poate poate, dorinta devenea realitate. Si asta s-a intamplat. Am castigat exact ce mi-am dorit. O camera foto digitala pe care m-am dus si-am luat-o cu manutele mele din Altex si pe care o am si acum si m-a servit mai mult decat admirabil in cei 2 ani si jumatate.

Dar promotia aia mi-a adus si ceva mult mai drag mie. Va spuneam ca mi-am pus target-uri, nu? Ok, i got cocky! Pe langa dorinta de a castiga care sa fim sinceri era la mana norocului si mai putin la a mea, mi-am mai pus un target ceva cam sus pentru nasul meu. Pe vremea aia, din cauza versiunii de phpbb pe care rula spunepebune si pentru ca adminul de atunci era mai mult MIA (missing in action) dar si pentru ca platforma era gandita mai mult pe comunicare si mai putin pe tehnicalitati, forumul era PLIN de spam. Gaurile din phpbb + setari necorespunzatoare = sute de mesaje zilnice de spam. Si ma durea sa vad asta.

In timpul promotiei m-am imprietenit cu cea care avea sa ma invete TOT ce stiu azi in materie de internet romanesc, new-media, advertising, management si care pe langa faptul ca mi-a fost sefa mai mult in acte imi era si mama si prietena. De la “Saru’ mana, sunt….. de pe spunepebune” pana la “Doro, eu vreau sa fiu admin pe forum”, n-a fost decat un pas. Eu vroiam sa fac asta din dorinta de a ajuta si total pro bono fara a avea beneficii materiale or otherwise. Gandul ca forumul meu merge bine imi era de ajuns. Mi s-a explicat frumos ca nu se poate si ca adminul e din firma, e platit, e profi, este asa si pe dincolo, cam tot ce nu eram eu si n-am reusit partial sa fiu.

Pana la urma anul 2007 m-a gasit administrator al forumului respectiv timp in care am avut 2 promotii si mai ales am organizat 2 intalniri intre power userii forumului in numar de 20-40 care-au venit in mai 2007 si noiembrie-decembrie 2007 cate un weekend la Sinaia care s-au dovedit a fi mai mult decat productive, amuzante si educationale pentru toata lumea.

Din pacate, momentele erau mai mult documentate pe forum. O sa vedeti de ce din pacate. Anyway, la sfarsitul lui 2007 am parasit Hambar 18 si forumul spunepebune pentru o perioada (told you i got cocky). Momentan e cel mai mare regret al meu din mai mult puncte de vedere si pentru ca a fost total decizia mea, una foarte proasta as adauga, mai ales pentru modul in care am facut-o dezamagind si ranind persoane care un an de zile n-au facut altceva decat sa-mi acorde incredere si ajutor.

Forumul a luat-o pe o panta descendenta din mai multe motive. Noi, comunitatea, am crescut. Astazi Vlad e matur si responsabil de vreo 2 ani si mai bine langa Vero, Andrea e la Bucuresti a absolvit la Timisoara si lucreaza la BRD, gasca din Galati e care pe unde poate, vincy prin italia parca, copii au dat bacul si se pregatesc de facultate (Gilda, Lavi), venera s-a dus in Viena, etc. Dar si din partea sponsorului lucrurile s-au racit. Promotii n-au mai fost si in cele din urma inevitabilul s-a intamplat pentru ca aici vroiam sa ajung.

Undeva in cursul anului trecut Managementul de la Coca-Cola HBC s-a schimbat. La fel si viziunile companiei legata de forumul nostru mult iubit. Motiv pentru care astazi 6 iulie 2009 la aproape 4 de cand s-a lansat jucaria, situatia sta cam asa:

[10:22] *** Looking up spunepebune.ro
[10:22] *** Failed to resolve spunepebune.ro
[10:23] *** Looking up www.spunepebune.ro
[10:23] *** Failed to resolve www.spunepebune.ro

Acum nu stiu daca asta e de la mine sau de la ei, pentru ca Gilda spune ca ei ii merge site-ul si ca poate sa si posteze, dar la restul, noua nu ne merge. Totusi, intrebarea din titlu, ramane pentru cei de la Coke, atunci cand ati luat decizia de a inchide platforma, pe noi, cei care am folosit-o 4 ani de zile, ne-a intrebat cineva?

Stiu ca e pe banii vostrii dar nu cred ca asta era o problema peste care nu se putea trece. Site-ul nu cerea resurse imense, trafficul nu era enorm, iar designul nu ne deranja si nu trebuia relansat. In plus nu aveam nevoie de promotii sau de iesiri la Sinaia sau cine stie unde. Ramanem cu amintirile si cu un loc gol in suflet.

VA URMA….

Primul lucru ar fi ca si client sa nu mai fac mizerie pe masa. Si asta presupune sa scrumezi in scrumiera ca doar de aia o ai pe masa. Nu pe langa ea, nu in pachete de tigari, nu pe jos. Apoi ambalajul de la sticla de bere trebuie sa ramana acolo unde este. Nu-l mai beliti in pula mea si nu-l mai maruntiti si insirati pe toata masa, ca nu-i masa lu’ ma-ta. Si da stiu ca asta e treaba ospatarilor sa faca curat dupa toti imbecilii, dar nu-ti dai seama cat de frustrant e pana nu trebuie sa cureti dupa acei imbecili.

Apoi tot ca si client nu mai comanda ORICE. Niciodata sa nu comanzi 100 de vodka, orice vodka. Sau 100 de whiskey orice whiskey. Pentru ca o sa bei whiskey cu 20 de lei suta si vodka cu 120 suta. Eu inteleg ca esti Gigi Muschi, esti hot in Franta sau Italia si vrei sa impresionezi pisdele de la masa cu cat malai ai tu. Si pe ele le impresionezi. Dar pe cel care te serveste NU. Pentru el esti inca un fraier care face consumatie de 489 de lei si lasa bacsis un leu, ca asa l-a invatat pe el ma-sa. In consecinta inca un ciocoflender cu figuri pe care il faci lejer de bani. Oricum imi dau seama ca nu esti bautor de whisley sau vodka. Pentru ca e mare diferenta intre Stalinskaya si Absolut si intre Teacher’s si Balllantines. Si nu ma refer aici la pret.

Ca si ospatar, si mai ales unul nou, ca sa nu risti sa devii penibil invata preturile si ce ai prin bar. Asta ca atunci cand te intreaba clientul cat costa un anumit produs sau ce fel de vinuri ai in bar, sa nu dai din umeri ca un idiot.

Si sa te uiti pe unde calci si dupa ce ai ajuns cu produsele comandate la masa, nu numai pe drum. Teoretic mie-mi era frica sa nu vars cafelele pana le duc la masa. Am reusit ce mi-am propus, n-am varsat nicio cafea pana la masa. Am varsat-o PE MASA. Nasol moment. Probabil ca mai nasol decat asta, e sa versi cafeaua pe client. Noroc ca n-am facut asta.

In rest, ar mai fii un lucru important, cand e 4 dimineata si barul are program pana la 2, iar tu mai ai 2 lei in buzunar si te lalai pe o bere de vreo 2 ore, pleaca dracului acasa daca vrei ca data viitoare cand te intorci in barul respectiv sa nu bei cafeaua cu flegme.

Cheers.

Ideea din spatele acestui blog e descarcarea. Scurgerile, supurarile, whateveryoumaycallit, generate de creier.

Evident ca nu o sa zic de sef, clienti, prieteni, familie sau iubita aici. They might read it. Si apoi sa vezi repercursiuni…

Anyway, stay tuned. Mai urmeaza.